Este cereala cea mai importantă din lume şi planta care ocupă cele mai mar suprafeţe. Importanţa lui deosebită este determinată de:

• Posibilitatea nelimitată de a mecaniza cultura , fapt ce asigură obţinerea unei producţii foarte ieftine.
• Boabele de grâu pot fi păstrate timp îndelungat sau pot fi transportate la distanţe mari fără să se altereze.
• Posibilitatea de a cultiva în cele mai diferite climate şi la altitudini până la 4000m asigurând producţii satisfăcătoare pretutindeni unde se cultivă.

Pentru cea mai mare parte din populaţia globului , pâinea şi variatele produse care se fabrică din făină de grâu reprezintă hrana de bază.

Grâul constituie o excelentă plantă premergătoare pentru toate culturile de primăvară, deoarece părăseşte terenul devreme lăsând timp necesar pentru efectuarea lucrărilor de vară.

FACTORI DE VEGETAŢIE

Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă ,în condiţiile ţării noastre, se încadrează în general între 270-300 zile , ea depinzând de soi şi de condiţiile climatice ale anului de cultură.

Faţă de temperatură

Grâul de toamnă asigură producţii ridicate în zonele unde temperatura este scăzută la începutul vegetaţiei , moderată în perioada de creştere intensă şi ridicată în perioada de coacere. Temperatura optimă de germinaţie pentru grâu se încadrează între 15-25 C.

Grâul de toamnă rezistă în perioada de iarnă la temperaturi scăzute de -15 , -18 C , iar soiurile mai rezistente chiar la -20 C. Nodul de înfăţişare este protejat de un strat subţire de pământ , iar când peste plante se aşterne şi un strat de zăpadă pericolul scăderii temperaturii la limita critică este şi mai redus sau complet înlăturat.

Rezistenţa la ger a soiurilor de grâu de toamnă este cu atât mai mare cu cât la intrarea în iarnă plantele conţin o cantitate mai mare de zahăr şi substanţe proteice şi o cantitate mai mică de apă. Aceste condiţii se realizează înainte ca plantele să intre în perioada îndelungată a iernii, adică în octombrie - noiembrie, prin aşa numitul proces de „ călire” sau „ proces de adaptare la condiţiile de iarnă .”

Întrucât perioada de creştere a plantelor de grâu şi de adaptare pentru parcurgerea perioadei îndelungate de iarnă se petrec în timp de 40 – 50 de zile după răsărit , în condiţiile specifice de temperatură şi lumină, înseamnă că alegerea timpului optim de semănat în cultura grâului de toamnă prezintă o importanţă deosebită. Semănate prea devreme,plantele de grâu vor forma o masă vegetativă mai abundentă şi ţesuturile vor conţine o cantitate mare de apă. Semănate mai târziu , plantele nu au condiţiile necesare parcurgerii proceselor de călire . În ambele cazuri , rezistenţa la ger şi la alte condiţii nefavorabile din timpul iernii va fi mult diminuată.

Pericolul cel mai mare pentru plantele de grâu de toamnă nu-l prezintă de fapt temperaturile scăzute din timpul iernii, mai ales când solul este acoperit cu zăpadă, ci temperaturile scăzute venite brusc, înainte ca plantele să-şi fi parcurs întregul proces de călire , precum şi temperaturile scăzute venite de asemenea brusc primăvara , după ce plantele au trecut din faza de rezistenţă în faza de ne-rezistenţă , când plantele şi-au reluat procesele de creştere şi au trecut în stadiul de lumină.

Faţă de umiditate

Pe glob , peste 75% din suprafaţa mondială ocupată cu grâu se extinde în regiuni cu precipitaţii anule cuprinse între 370şi 875 mm , pentru o producţie normală de grâu sunt necesari pe toată perioada de vegetaţie 225 mm precipitaţii.

Coeficientul de transpiraţie al grâului , ca şi la celelalte plante , variază foarte mult în funcţie de condiţiile climatice. În general însă , el se situează între 350 şi 400. Cea mai mare consum de apă se înregistrează la grâu în perioada de înspicare şi la începutul formării bobului. În această perioadă consumul maxim de apă se poate ridica la 2700 l la un kilogram de substanţă uscată, faţă de numai 130l în perioada de formare a paiului.
Cerinţele grâului faţă de umiditate sunt ridicate şi în perioada de înspicare, fecundare şi umplere a bobului. Insuficienţa apei din sol în perioada de înspicare şi umplere a bobului , însoţită de secetă atmosferică şi de temperaturi ridicate creează un dezechilibru în circuitul apei în plantă.

Timpul relativ secetos de la sfârşitul perioadei de vegetaţie a grâului asigură o bună maturare a boabelor , organizarea şi realizarea recoltatului în foarte scurt timp. În ţara noastră , cu excepţia unor zone din Transilvania , epoca recoltării grâului coincide mai întotdeauna cu un climat cald , secetos , putându-se asigura în asemenea situaţii recoltarea în cele mai bune condiţii.

Faţă de sol

Grâul dă producţii ridicate pe soluri lutoase şi luto-argiloase, soluri cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu subsol permeabil.

Solurile pe care stagnează apa sunt nepotrivite pentru grâu. Pe solurile prea acide sau prea alcaline , plantele de grâu se dezvoltă slab şi dau producţii mici. Cel mai potrivit pH se încadrează în limitele 6 -7,5. Luând în considerare tipurile genetice de soluri , cele mai ridicate producţii de grâu se obţin pe solurile de stepă şi pe solurile brun-roşcate de pădure.

În general , trebuie reţinut că în condiţii favorabile de umiditate şi prin folosirea îngrăşămintelor şi a amendamentelor grâul îşi extinde mult aria de cultură şi pe solurile mai puţin fertile.